Mihai Traistariu

Rascolit de nesomn sau de o prea adanca odihna m-am trezit, asa cum nu sunt deloc obisnuit, cu noaptea inca luminandu-mi ferestrele dormitorului. Un numar nestiut de lacrimi ceresti, asa cum le vad poetii, sau simple picaturi de ploaie cum le vad toti ceilalti, imi face pervazul sa imi vibreze si sa ma incante cu sunetele lui amortite numarandu-mi parca literele ce le insir pe hartia alba, artificiala de pe monitorul calculatorului. Desi buimac din cauza orei matinale, in cap mi se rasuceste un gand despre cum, in urma cu cateva ore, am reusit sa prind un colt din voalul ce acoperea in mintea omul devenit vedeta Mihai Traistariu. Un om vazut de milioane de oameni, atins de zeci de mii, apropiat catorva sute, cunoscut doar de el si nici asa in intregime. Fiecare om se ascunde sub voalul propriei existente, propriilor fapte, propriei sale firi ce il face sa simta aerul, sa guste pamantul, sa cante cu foc, sa fie premiat cu metale ce vor fi asociate lui atat in viata cat si in nefiinta. Sub voalul lui Mihai se ascunde poate o alta imagine. Traieste in lumea reflectoarelor si camerelor de filmat de multi ani, insa, cu toate acestea, Mihai se plimba timid prin studio, vorbeste atat de incet incat ai zice ca vrea sa-si foloseasca vocea doar pentru cantece grandioase care sa-l poarte mai departe in alte lumi ce nu mai au legatura cu Romania. Un om firav fizic dar inchegat ca personalitate care raspunde la semne de vino-ncoa’ facute cu degetul de necunoscuti, un om care la randu-i atunci cunoaste alti, alte persoane ce i-ar putea fi concurenta profesionala dar pe care ii apreciaza asa cum stie el. Este un om al timpului sau. Mihai Traistariu nu s-a nascut mai devreme sau mai tarziu, a crescut si asa cum i-am zis si lui, singura diferenta din spatele culiselor atunci cand cineva ii cere vreun autograf este poate saracia cuvintelor insirate pe foaia de autografe. E drept, simplul sau nume scris acum are mai multa greutate decat toate frumoasele urari pe care le facea candva, demult, pe malul marii cand era mai putin cunoscut. Poate simplitatea e o parte din cheia succesului pe care m-a lasat de asemenea sa o vad acum. Vorbeste sincer, lejer despre cum bate drumul spre Bucuresti si alte locuri unde trebuie sa onoreze diverse invitatii, cu trenul, carnetul sau de conducator auto fiindu-i suspendat temporar pentru depasire de viteza. Vorbeste uitandu-se in ochii mei despre relatia tanara, de doar 8 luni, cu cea careia i-a cucerit natural inima, mintea si trupul. Sunt curios care din acestea 3 conteaza pentru el intr-o relatie; acest lucru am omis sa-l intreb. Mihai vorbeste despre veniturile aduse de “Tornero”, despre suma de 2 milioane de euro, care printr-o gluma poate reprezenta nimic altceva decat echivalentul financiar al doua premii Nobel.

O dragoste neinteleasa si neobisnuita pentru ceea ce face sau simpla constiinta ca popularitatea si prezenta pe scena muzicala se face cu munca continua l-a determinat poate sa inregistreze si sa finalizeze deja nu unul ci doua materiale discografice deodata. Doua albume ce vor fi lansate probabil la diferenta de o luna, un album pop si unul cu colinde in romana si engleza, doua albume ce vor deveni prietene ale fanilor sai, vor fi ploi de vara sau focuri imaginative in fata semineului pe fundalul unei ierni ce ne bate la usa. Cantece ce ne vor reda iubire, putere, melancolii, dinamism.

Mihai Traistariu se alatura cititorilor acestui jurnal personal si ne garanteaza prezenta sa periodica prin care, pe viitor, in forma scrisa sau audio-vizuala ne va pune la curent cu ce se intampla in viata lui, va dezminti zvonuri si poate, daca ii scrieti va raspunde si intrebarilor voastre asa cum a facut in cazul meu. Mihai Traistariu, un personaj creat de cei ce il vegheaza de acolo din ceruri, creat de noroc, creat de munca si ambitie, creat de fani, este vers la granite, este ambasador, este frumos, este dependent de viata si muzica, este calator peste tot unde gandul lui si al celor din jurul lui il pot conduce, este explorator, este unic, este nepasator si toti stim la ce e buna uneori nepasarea, este un nor deasupra toturor si totodata mai pamantean si la fel de roman ca noi toti ce avem contact cu numele si vocea lui.

Mihai Traistariu, voal de satin rosu peste verdeata brazilor. In inima mea i-am atribuit voalul rosu Laurei Stoica. Mihai este vocea masculina careia i-am permis sa ocupe putin din locul ramas liber in urma urcarii printre astrii a Laurei. Brazii sunt cei ce isi infig radacinile in piatra tare a muntilor si care rezista multor vitregii. E ceea ce ii urez in continuare lui Mihai.

Bun venit printre noi Mihai. Acum, multumita colaborarii tale, scriu despre tine…