.: Scriu despre tine :.

Sunt vorbele tale, prin mainile si gandurile mele…

Wassabi - flori, ingeri ai muzicii si sandwich-uri

martie 25, 2008 at 8:26 pm · Înregistrat sub Postari personale, televiziune and etichetat: wassabi

3 din 4.

3 din 4 sandwich-uri consumate. E drept fara prea multa calitate si facute doar pentru a potoli un pic din foamea nascuta din neglijenta si/sau graba venirii lor pe platourile de filmare nici eu nu le-as fi consumat. Mai ales ca erau facute de mine :)))) . Atat de familiare cu studioul, desi cred ca era prima lor venire in acel loc, atat de micute, firave dar guralive si inarmate cu cate un zambet ce ar fi rupt in bucati si inima de piatra a monstrilor de pe manastirea Notre Dame de Paris, frumoasele sanziene, componente ale trupei Wassabi, isi fac aparitia in viata mea.

Venite pe rand, in agitatia din culise nu mi-am dat seama cine sunt sau ca ele sunt deja acolo. Complet diferite de ceea ce vazusem la televizor. Sincer. Mult mai frumoase, mult mai umane decat mi le imaginasem, mai aproape de orice om din jurul lor… Inainte de inceperea inregistrarii nu am reusit sa vorbesc asa cum mi-as fi dorit cu ele. Le-am prezentat subiectul emisiunii si in timp ce vorbeam mi-am dat seama de emotia lor dat fiind subiectul abordat. Probabil ca venisera pentru mai putin din ceea ce a fost sa fie pana la urma. M-am uitat pe tot parcursul sederii lor pe canapeaua din platoul de filmare cum raspund la intrebarile atat de intime, de directe, legate de vizita la ginecolog, despre viata sentimentala, relatiile dintre ele si neputinta de a intretine o relatie de iubire din cauza dedicarii unui statut social si a unei meserii cu risc, asa cum este domeniul muzicii. Au absorbit informatiile si sfaturile ce li se dadeau si cred ca din orele petrecute langa ele asta mi-a placut cel mai mult: ochii larg deschisi asa cum le este probabil si drumul spre inimile multora.

Degajate si-au sustinut numarul artistic ce a primit aplauze sincere din partea intregii echipe si, la finalul filmarilor nu au fugit precum acei oameni odata vazuti cu sacii in caruta, ci au stat si au continuat sa imparta din timpul lor noua tuturor celor ce aveam simplu ceva de intrebat. Au fost si adevaruri spuse, au fost si glume, un amestec placut intre maturitate, hotarare, incredere, speranta dar si puterea de a lua in considerare marja de roare oferita de fumul amagitor si placut parfumat al celebritatii. Au povestit despre colaborarea cu Marius Moga, despre “Si m-am indragostit de tine” precum si urmatoarea piesa pentru care curand vor filma un videoclip. Eu am reusit sa obtin de la ele aceasta noua piesa, sincer, mi se pare un pas inainte si totodata un picior bine pus in prag dovedind ca nu sunt o formatie ce ocoleste printre 2 piese una buna, una rea, ci dimpotriva, evolueaza. Sunt foarte incantat de modul lor de a fi, tocmai de aceea cred ca scriu atat de subiectiv acest articol despre ele.

Pe buze inzestrate cu picaturi din ambrozia zeilor ce le ofera o voce unitara ce le face sa devina clar vocea tineretului incisiv, in ochi cu lumina pasiunii ce tineretea si placerea permanentei cunoasteri a ceea ce e in jurul lor le-o ofera, cu tot ceea ce au de dat, ele sunt pentru dumneavoastera, Wassabi.

Fetelor, cu mare placere, scriu despre voi.

Comentarii

Oana Mudura - bucati din oamenii pe care ii plac…

februarie 10, 2008 at 6:04 pm · Înregistrat sub mudura, n24, oana, televiziune

Ceva ma impiedica sa fac o noua impresie desi nu este nevoie sa impresionez pe nimeni. O noapte nedormita, inca o noapte in care tot ce am reusit sa fac a fost sa las timpul sa treaca pe langa mine si sa imi sopteasca la urechi in goana lui, astazi, te vei vedea din nou, cu cea pe care nu o cunosti. Aceasi problema legata de a cunoaste pe cel de langa tine si a fi cunoscut, a te cunoaste pe tine. S-a schimbat totusi un lucru de cand am vazut-o prima si a doua oara fata in fata pe Oana Mudura: a implinit 25 de ani.

Venita printre bucuresteni tocmai din Oradea, desi nu este de tot stabilita aici, una din primele dovezi fiind chiar numarul de la masina, numar pe care nu si l-a schimbat si nici nu cred ca o va face curand pentru ca isi doreste sa ii aminteasca mereu de unde vine, Oana este in stadiul in care face cunostinta cu oameni printre oameni, cu noi cei simpli si deloc credinciosii, cu ei cei ce fara identitate si plini de inteligenta, ei geniile si ei mai sus-pusii, cu cei ce canta si incanta, cu cei ce sunt formatori de opinie desi daca vorbesti cu ei nu au nici o opinie (pozitiva sau negativa) despre propria lor viata.

Cunoscuta lumii prin faptul ca acum prezinta ore intregi stirile zilei pe canalul N24, cunoscuta pentru placerea cu care se ingrijeste de orice informatie oferita spectatorilor si oamenilor din jurul lor, usor de impresionat cand e vorba de nedreptate si cu atitudine atunci cand simte ca poate sa faca o schimbare in lumea ei si lumea noastra, Oana este pentru mine un exemplu de om practic, direct, intelegator si cu acel “je ne sais quoi” ce poate fi numit sclipire divina a destinului in a crea un personaj ce e menit sa ramana bine intiparit in mintea tutror celor ce au contact cu ea.

Este minunata prin simpla ei naturalete, prin educatia pe care frumos si-a insusit-o, prin menirea ce a asimilat-o, de a da glas binelui si raului din activitatea cotidiana.

Ce mi-a placut mult la ea este grija cu care ea conduce. A fost primul lucru ce mi-a fost dat sa il cunosc la ea cand a fost sa fie. M-a “agatat” frumos si desi nu fost prea lunga distanta ce a trebuit sa o parcurgem, a fost suficient sa imi treaca prin minte “e o femeie pe care barbatii la volan nu o pot cataloga sau include in marea gramada de femei despre care se crede ca nu sunt facute pentru a sofa”. Urmatorul lucru ce a captat atentia unei echipe teoretic detasate emotional de invitatii emisiunii ce o creaza a fost deschiderea si impacarea cu care Oana a vorbit despre viata ei intima si neplacerile ce le-a trait de-a lungul vietii. A fost prima oara cand a vorbit la televizor despre un trecut cu bune dar si rele. … Am continuat apoi sa intretinem o legatura intalnindu-ne in oras fie pentru un simplu ceai, fie pentru a iesi pur si simplu. Am vazut-o apoi in mediul ei profesional. Nu are rost sa vorbesc despre ceea ce in spatele acestui subiect deoarece m-as repeta si nu ar fi nimic diferit fata de ce puteti vedea zi de zi, de luni pana joi, in medie de la orele 10 la 17, pe micile ecrane pe postul tv N24. Imi amintesc cu drag de un moment de o zi cand parea cu adevarat incantata de sansa ce o are de a cunoaste oameni mari ai Romaniei: primul martisor pe acest an, ce l-a primit de la dl. Ion Iliescu, dar, la cealalta extrema retraiesc si tristetea mea pentru tristetea ei cand nu l-a putut intervieva pe Joaquin Cortes, pe car eil simpatizeaza mult ca artist. Sunt multe momente scurte dar intense alaturi de Oana. Cred ca le puteti cere aceste detalii, mie, ei.

Am reusit sa ma apropii de ea cat mi-a fost permis, poate uneori mai mult decat ar fi trebuit. Impresia despre ea e calra. Pe acest blog scriu doar despre oameni care ma bucura si le multumesc amintindu-i.

As lauda-o dar nu sunt cuvinte suficiente si potrivite pentru a nu depasi anumite limite necesare, as ruga-o sa vorbeasca mai des despre ea, dar… deja o face pe blog-ul ei personal. As ruga-o sa ma ierte daca scriu ceva gresit si pentru ce am zis nepotrivit, pentru ca stiu ca e o persoana cu imagine in mintea mea impecabila momentan si nu as vrea sa aduc o ofensa acestei imagini. Imi place de ea prea mult si desi nu exista timp mereu pentru c ene place, voi incerca sa o aduc din nou aici, pentru ca se merita.

In aceasta zi, iti multumesc oana Mudura, ca am putut scrie despre tine.

Comentarii

Jojo. Scari albastre in tunel spre lumina, punti acoperite intre ziduri galbene.

decembrie 17, 2007 at 10:21 am · Înregistrat sub Postari personale and etichetat: denis, ciumbargi, alexandra, catalina, ionescu, televiziune, jojo

Cand te ating astfel, cand te sarut in acel anume mod, totul revine in memoria unei nopti pierdute in placere…

Catalina este acel fruct negustat al amorului interzis, acea superba femeie ce ti se pierde ca o naluca printre ganduri si pe care, cand o prinzi, nu ii poti savura aroma imaginii ei deoarece ochii iti sunt incetosati de karisma copilariei ce ii invaluie ca o adiere de parfum, chipul.

Nu ma pot gandi la Catalina fara sa nu imi imaginez o plimbare intr-un oras de vis intr-un taxi de epoca ce e condus poate de cel mai linistit si experimentat sofer, un domn spre a treia varsta, cu acea eleganta in vorbire a unui gentelman englez, care, obisnuit cu viata, imi traduce in cuvinte imaginile pline de culoare a vanturilor, umbrelor, peisajelor ce mi-ar fugi prin fata ochilor. Orasul acesta este lumea Catalinei, lumea televiziunii pe care putini o gusta si putini o pot chema loc de joaca, loc de maturizare, camin si sursa a existentei de zi de zi, asa cum e in cazul EI. Taxi-ul ar fi anii in care am crescut si noi alaturi de ea, anii in care am mers impreuna dar pe drumuri paralele, pentru unii mai cu gropi, pentru altii fiind drumuri pavate cu caramizi galbene precum in basmul vrajitorului din Oz.

Inca mai cred in ochii tai. Inca aud vocea sprintena care ma face sa cred ca oricine ar putea-o avea ca amica pe Catalina. Este mereu la un apel distanta, la un strigat, si atunci cand contactul se stabilieste simti o diferenta intre VEDETE si vedete. Neoficial, am vorbit in culise la o filmare la un post de televiziune concurent celui unde lucreaza. Mi-a lasat rapid pe un biletel numarul de telefon si inimioare si pupici desenate cu usurinta pe acea bucata de hartie adaugata acum intr-o colectie personala. Oficial am vorbit la filmarile ei, oficial am vorbit la pregatirea pentru filmarile mele. Doi dansatori cu care repeta cat poate de des, un album cu care revine pe piata muzicala cu pasi de printesa hotarata, un videoclip de ceva vreme si noi transformari in aceste zile de decembrie.

Isi respecta promisiunile, motiv pentru care iti multumesc acum draga mea colega, ajuta atunci cand i se cere ajutorul, dovedeste puterea ascunsa in femeia din spatele oricarui barbat de succes, in cazul ei, profesional putem vorbi chiar de un grup de barbati. Emotiva, timida, dezinhibata, este cantareata, este actrita, este prima care a facut semne de reper pe harta industriei muzicale romanesti, cea care si-a salvat un prieten din bratele drogurilor si apoi poate a mai multor prieteni ai nostrii prin implicarea in campanii sociale, este cea care stie sa zica multumesc celor care au indrumat-o spre ceea ce este ca imagine astazi, este perseverenta, este imprevizibila si din nou, atat de jucausa. Este ascultatoare si auto-didacta. Este mereu in urcare si fiecare din voi, ce care veti citi aceste randuri trebuie sa recunoasteti asta, este in lumina in permanenta desi pare a fi retrasa in coltul unde de multe ori ascundem artisti de valoare ce ii apreciem decat atunci cand puterea lor s-a stins. Pentru mine este model si indemn de multi multi ani si toti care ma cunosc stiu ca, in Romania, am pus-o mereu in topul frumusetii, talentului, bivalentei, alaturi de Luminita Anghel si Laura Stoica. Stiu, mare diferenta intre toate 3, dar fiecare a fost si este baza, fundament al piramidei idealui feminin, filtru prin care compar sexul deloc slab dar frumos.

Mi-a dat voie sa scriu despre ea, nu am nimic concret in mana pentru voi acum, ea isi va dezminti in curand vorbe aparute poate fara temei in presa, imi va spune ceea ce se va intampla in viitorul apropiat in viata ei si eu, printr-o simpla editare voi asterne pentru voi o bucatica din viata Catalinei Ionescu alias JOJO.

Ea este pentru mine ascensiune. Este o scara albastra precum cerul ce a lasat-o sa coboare pe pamant pentru a ne incanta cu tot ceea ce ea poate fi, este punte intre ziduri galbene, ziduri de viata si lumina intre lumi in care toti ne amestecam. Cati din voi constientizati ca respirati azi, in timp ce cititi, acum, acelasi aer pe care si Jojo il lasa sa navaleasca in plamanii ei. Acum ea respira. Respirati fericirea de a imparti si lucruri bune in aceasta Romanie, iar Catalina, este, bucata de vraja si vis, realitate din acest bine.

Multumita tie, Catalina, acum, eu, scriu despre tine…

Comentarii

Mihai Traistariu, voal de satin rosu peste verdeata brazilor.

noiembrie 16, 2007 at 9:47 am · Înregistrat sub Postari personale and etichetat: 2007, ciumbargi, denis, Mihai, octombrie, romania, traistariu

Rascolit de nesomn sau de o prea adanca odihna m-am trezit, asa cum nu sunt deloc obisnuit, cu noaptea inca luminandu-mi ferestrele dormitorului. Un numar nestiut de lacrimi ceresti, asa cum le vad poetii, sau simple picaturi de ploaie cum le vad toti ceilalti, imi face pervazul sa imi vibreze si sa ma incante cu sunetele lui amortite numarandu-mi parca literele ce le insir pe hartia alba, artificiala de pe monitorul calculatorului. Desi buimac din cauza orei matinale, in cap mi se rasuceste un gand despre cum, in urma cu cateva ore, am reusit sa prind un colt din voalul ce acoperea in mintea omul devenit vedeta Mihai Traistariu. Un om vazut de milioane de oameni, atins de zeci de mii, apropiat catorva sute, cunoscut doar de el si nici asa in intregime. Fiecare om se ascunde sub voalul propriei existente, propriilor fapte, propriei sale firi ce il face sa simta aerul, sa guste pamantul, sa cante cu foc, sa fie premiat cu metale ce vor fi asociate lui atat in viata cat si in nefiinta. Sub voalul lui Mihai se ascunde poate o alta imagine. Traieste in lumea reflectoarelor si camerelor de filmat de multi ani, insa, cu toate acestea, Mihai se plimba timid prin studio, vorbeste atat de incet incat ai zice ca vrea sa-si foloseasca vocea doar pentru cantece grandioase care sa-l poarte mai departe in alte lumi ce nu mai au legatura cu Romania. Un om firav fizic dar inchegat ca personalitate care raspunde la semne de vino-ncoa’ facute cu degetul de necunoscuti, un om care la randu-i atunci cunoaste alti, alte persoane ce i-ar putea fi concurenta profesionala dar pe care ii apreciaza asa cum stie el. Este un om al timpului sau. Mihai Traistariu nu s-a nascut mai devreme sau mai tarziu, a crescut si asa cum i-am zis si lui, singura diferenta din spatele culiselor atunci cand cineva ii cere vreun autograf este poate saracia cuvintelor insirate pe foaia de autografe. E drept, simplul sau nume scris acum are mai multa greutate decat toate frumoasele urari pe care le facea candva, demult, pe malul marii cand era mai putin cunoscut. Poate simplitatea e o parte din cheia succesului pe care m-a lasat de asemenea sa o vad acum. Vorbeste sincer, lejer despre cum bate drumul spre Bucuresti si alte locuri unde trebuie sa onoreze diverse invitatii, cu trenul, carnetul sau de conducator auto fiindu-i suspendat temporar pentru depasire de viteza. Vorbeste uitandu-se in ochii mei despre relatia tanara, de doar 8 luni, cu cea careia i-a cucerit natural inima, mintea si trupul. Sunt curios care din acestea 3 conteaza pentru el intr-o relatie; acest lucru am omis sa-l intreb. Mihai vorbeste despre veniturile aduse de “Tornero”, despre suma de 2 milioane de euro, care printr-o gluma poate reprezenta nimic altceva decat echivalentul financiar al doua premii Nobel.

O dragoste neinteleasa si neobisnuita pentru ceea ce face sau simpla constiinta ca popularitatea si prezenta pe scena muzicala se face cu munca continua l-a determinat poate sa inregistreze si sa finalizeze deja nu unul ci doua materiale discografice deodata. Doua albume ce vor fi lansate probabil la diferenta de o luna, un album pop si unul cu colinde in romana si engleza, doua albume ce vor deveni prietene ale fanilor sai, vor fi ploi de vara sau focuri imaginative in fata semineului pe fundalul unei ierni ce ne bate la usa. Cantece ce ne vor reda iubire, putere, melancolii, dinamism.

Mihai Traistariu se alatura cititorilor acestui jurnal personal si ne garanteaza prezenta sa periodica prin care, pe viitor, in forma scrisa sau audio-vizuala ne va pune la curent cu ce se intampla in viata lui, va dezminti zvonuri si poate, daca ii scrieti va raspunde si intrebarilor voastre asa cum a facut in cazul meu. Mihai Traistariu, un personaj creat de cei ce il vegheaza de acolo din ceruri, creat de noroc, creat de munca si ambitie, creat de fani, este vers la granite, este ambasador, este frumos, este dependent de viata si muzica, este calator peste tot unde gandul lui si al celor din jurul lui il pot conduce, este explorator, este unic, este nepasator si toti stim la ce e buna uneori nepasarea, este un nor deasupra toturor si totodata mai pamantean si la fel de roman ca noi toti ce avem contact cu numele si vocea lui.

Mihai Traistariu, voal de satin rosu peste verdeata brazilor. In inima mea i-am atribuit voalul rosu Laurei Stoica. Mihai este vocea masculina careia i-am permis sa ocupe putin din locul ramas liber in urma urcarii printre astrii a Laurei. Brazii sunt cei ce isi infig radacinile in piatra tare a muntilor si care rezista multor vitregii. E ceea ce ii urez in continuare lui Mihai.

Bun venit printre noi Mihai. Acum, multumita colaborarii tale, scriu despre tine…

Comments (3)